Ardelean prin naştere, bănăţean prin adopţie, european prin anvergura operei sale, Vasile Pintea este de mult considerat un artist plastic ancorat în arta contemporană lui.
Când, tânăr fiind, a ales gravura, deşi fusese pregătit în Institutul de arte plastice Nicolae Grigorescu, Bucureşti, pentru artă monumentală, a dat dovadă de curaj şi intuiţie a artei momentului.
A intuit, de asemenea, că structura sa interioară este construită nativ pentru lucrurile care presupun răbdare, minuţie şi rigoare.
Alegerea a fost cea bună, căci gravura i-a adus cele mai mari satisfacţii profesionale şi deci, recunoaşterea europeană.
Când afli cum a pătruns în atelierul Lacouriere-Frelaut, îţi dai seama că întâmplarea nu a jucat decât un rol secundar. Că nimic din ceea ce urma să cunoască arta românească contemporană, pe plan european, prin Vasile Pintea, nu s-ar fi desfăşurat dacă personalitatea sa nu ar fi corespuns cerinţelor şi exigenţelor pariziene ale momentului.
