Paul Eugen Banciu

În faţa timpului artistul rămâne imun şi se disociază de om, purtătorul real al vârstelor. Vasile Pintea aniversează în acest an şase decenii de viaţă. Întreaga lume propusă de el a pornit de aici, din atelierul său, ale meditaţiei şi dramei sale. Aici şi-a conturat universul cu migală de artizan, linie cu linie, tuşă cu tuşă; aici s-au reîntors în el amintirile toposului ancestral pe care le poartă cu sine.De aici pornesc spre ceilalţi, spre o întreagă lume, faptele de măiestrie, ce ascund sub forma bucuriei, tensiunea lăuntrică, voinţa de a creea.

Vasile Pintea a trecut prin arta sa graniţele ţării, ale continentului, fiind unul dintre puţinii graficieni români ce au avut şansa de a expune pe aceleaşi simeze cu un Dali, Mirò, Saulages, Bernard, Buffet, Picasso... cum şi aceea de a-şi constitui creaţia în două toposuri artistice, aflate la distanţă de mii de kilometri:unul la Timişoara, altul la Paris, în atelierul Lacourière-Frélaut. Aici sau acolo, artistul a rămas acelaşi, abordând toate tehnicile gravurii clasice şi moderne, ale graficii în general şi a reuşit să lase în urma sa o operă amplă, de o impresionantă coerenţă. Imagistica propusă de Vasile Pintea în mii de schiţe, ilustraţii, gravuri sau picturi este constant figurativă. Ceea ce frapează de la bun început este natura dublă, poetică în detaliu şi narativă prin ciclurile ample realizate. Studiul aprofundat, compoziţia îndelung gândită, simbolica propusă, configurează universul meditaţiei sale artistice asupra condiţiei telurice şi totodată cosmice a omului. Ciclurile “Arheologie” şi “Spaţiu subacvatic” - ambele investigând o realitate de dincolo de lumina zilei, deşi aparent păstrate în lumea teluricului şi acvaticului, vorbesc, în fond, despre dimensiunea cosmică a omului. Jocul subtil propus de artist vizează însă o dimensiune absentă în arta plastică - Timpul. Vasile Pintea descoperă pentru sine şi pentru privitor sensul profund al timpului în definirea condiţiei umane. Aici, Vasile Pintea se dovedeşte a fi un adevărat poet. Un poet ce scrie cu semne şi simboluri, cu pete de culoare şi o extrem de bine stăpânită artă a liniei. Contactul îndelung avut cu arta europeană, cu cea japoneză sau de dincolo de ocean i-a înlesnit să-şi descopere propria personalitate artistică, rămasă în afara vreunei influenţe, astfel încât orice lucrare aflată astăzi în mari muzee şi colecţii din lume, poartă o amprentă inconfundabilă. Dar jocul cu timpul ca dimensiune umană, este abordat de Vasile Pintea şi dintr-o perspectivă narativă, în ciclurile de ilustraţii la “Ciulinii Bărăganului” de Panait Istrati, “Luceafărul” de Mihai Eminescu sau în cel numit “Ion Creangă”. Aici se contopesc cele două valente ale jocului său pentru că fiecare dintre ilustraţii, luate în parte sunt interpretări poematice ale timpului, pentru ca prin ansamblul lor lucrările să compună o unitate imagistică de o cursivitate temporală de tip evolutiv narativ. În fond artistul nu ilustrează un text, ci îl rescrie prin imagini în propria sa viziune. de aici şi semnul de continuitate emblematică, recognoscibil atât în ciclurile sale de gravuri, în ilustraţii şi în compoziţiile realizate în guaşă, acuarelă sau tempera. De la lumea imundă, telurică, sau acvatică, până la ilustraţiile populate cu figuri umane şi, mai departe, la compoziţiile figurative din pictură, se regăseşte o constantă căutare de a reflecta realitatea folosindu-se de elementele ei; o anumită bucurie stăpânită de a restitui imaginea lumii printr-o viziune originală inconfundabilă. Fondul aspru, bântuit de culori reci, prezent şi înultimele compoziţii, dă dimensiunea tonalităţii grave a registrului interior al artistului, unde culorile calde sunt bine temperate, iar lumina e înţeleasă ca venind de undeva din afara universului imediat, pentru a descoperi o realitate existentă.

Personalitate complexă, asupra căreia s-au exprimat cele mai prestigioase nume din critica de artă românească, Vasile Pintea, prin lucrările sale de grafică şi pictură înscrie în arta noastră contemporană o pagină de mare originalitate. Căci ce poate fi mai dificil decât să-ţi propui o abordare plastică a lumii dintr-un unghi de interferenţă a artei atât cu literatura prin viziunea romantică şi narativă, cât şi cu muzica, prin ritmul compoziţiilor şi cromatică, arte recunoscute ca fiind prin excelenţă temporale.

Vasile Pintea “ Ecuaţia Timpului” Orizont 14.06.1991